Biletele vor fi puse în vânzare începând de vineri, iar în preţul acestuia va fi inclus şi tichetul de intrare pentru meciul de acasă din turul următor, indiferent dacă FC Timişoara va evolua în preliminariile Ligii Europa sau ale Ligii Campionilor.
Preţurile pentru aceste bilete sunt următoarele: 50 lei – peluzele nord şi sud, 100 de lei – tribunele I şi II, 180 de lei – tribuna 0, 350 de lei – loje şi 500 de lei – VIP.
FC Timişoara va juca împotriva echipei antrenate de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, în al treilea tur preliminar al Ligii Campionilor. Prima manşă se va disputa în Ucraina, miercuri, de la ora 20.00, urmând ca partida retur să aibă loc la Timişoara, pe stadionul "Dan Păltinişanu", miercuri 5 august, de la ora 20.30.