Prima pagină » Economic » Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) a fost desfiinţată – surse

Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) a fost desfiinţată – surse

Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) a fost desfiinţată, activitatea instituţiei urmând să fie preluată de Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediul de Afaceri, unde va fi înfiinţată o direcţie specializată, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) a fost desfiinţată - surse
08 aug. 2009, 13:53, Economic

"Vineri a fost trimsă către ARIS o notă prin care a fost anunţată decizia Guvernului, care presupune desfiinţarea agenţiei şi trecerea activităţii în cadrul unei direcţii la Ministerul pentru IMM-uri", au precizat sursele citate.

ARIS a fost înfiinţată în anul 2002, în timpul Guvernului Năstase, are 23 de angajaţi, iar principala activitate a instituţiei este asistenţa tehnică pentru investiţiile străine mai mari de un milion euro.

Bugetul aprobat de Guvern pentru ARIS în acest an este de 400.000 euro.

Preşedintele agenţiei este Darius Meşca, numit în această funcţie în data de 11 martie 2009.