Prima pagină » Social » Prin restructurarea sistemului bugetar vor creşte salariile celor rămaşi

Prin restructurarea sistemului bugetar vor creşte salariile celor rămaşi

Secretarul de stat în Ministerul Muncii Valentin Mocanu a declarat, joi, că prin restructurarea sistemului bugetar din 2010 vor creşte salariile celor care vor rămâne în aparatul de stat, precizând că nu vor fi salarii mai mici decât în prezent în urma aplicării legii unice.
Prin restructurarea sistemului bugetar vor creşte salariile celor rămaşi
13 aug. 2009, 16:17, Social

"În 2010, prin restructurarea sistemului bugetar, se vor majora salariile celor rămaşi în sistem", a spus Mocanu, după întâlnirea de la Ministerul Muncii cu sindicatele din educaţie.

Secretarul de stat a subliniat că nicio categorie de bugetari nu va avea salarii mai mici decât în prezent în urma aplicării ultimilor coeficienţi de ierarhizare din legea unică, precizând că toţi vor beneficia de o creştere, mai mare pentru cei cu salarii mai mici.

Potrivit lui Mocanu, este posibil ca ultima formă a proiectului de lege trimisă, miercuri, sindicatelor, să fie cea finală, în prezent fiind făcute ultimele calcule.

Principiul de bază al acestei legi unice este ca, într-un orizont previzibil, respectiv 2014, raportul dintre salariul minim şi salariul mediu să fie de unu la doi, a mai spus Mocanu.

El a adăugat că această lege îşi propune ca în sectorul bugetar să se ajungă la un echilibru, iar ultima structură de ierarhizare din proiect are la bază acest raport.

Coeficienţii de ierarhizare din proiectul Legii unice de salarizare în sectorul bugetar au fost reduşi, după analiza financiară făcută de Ministerul de Finanţe, cu până la 25 la sută.