Poliţia l-a arestat pe tânărul de 19 ani care s-a căţărat pe un monument dedicat lui Ataturk în staţiunea balneară de Marmaris (sud-vest), s-a dezbrăcat şi a făcut gesturi "neadecvate", potrivit agenţiei de presă.
Turistul, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost judecat de un tribunal, care l-a eliberat, însă a cerut să fie expulzat din Turcia şi i-a interzis să mai intre în ţară în următorii cnci ani.
Justiţia turcă prevede pedepse cu închisoarea dacă este insultat Ataturk, "Tatăl turcilor", care a început procesul de occidentalizare a Turciei începând cu 1923, conducând ţara până la moartea sa în 1938.
Această lege, pe baza căreia şi intelectuali au fost judecaţi pentru scrierile lor, este considerată de unii ca o limitare a libertăţii de expresie.