Operaţiunea va fi însoţită de emiterea a 2,078 miliarde de acţiuni nominative ordinare, cu o valoare nominală de 0,1 lei/titlu.
Subscrierea acţiunilor se va face în termen de o lună de la publicarea hotărârii acţionarilor RCS&RDS privind majorarea capitalului social în Monitorul Oficial.
RCS&RDS este una din cele mai îndatorate societăţi locale, strategia de dezvoltarea a operaţiunilor în ultimii ani, atât la nivel naţional, cât şi în alte cinci state din regiune, dar şi în Spania, bazându-se pe împrumuturi şi o politică de preţuri scăzute.
RCS&RDS avea datorii totale de 1,665 miliarde de lei la finele anului 2007, potrivit datelor transmise de companie Ministerului Finanţelor.
Operatorul de telecomunicaţii este controlat, indirect, de omul de afaceri orădean Zoltan Teszari.
Principalii acţionari ai companiei sunt Cable Communications Systems (Olanda) – 88,9%, RCS&RDS – 5,04%, Zoltan Teszari – 2,03% şi Csaba Ianos Ludescher – 1,1%, alături de alte 15 persoane fizice cu participaţii sub 1%, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) de la începutul lunii august.
La nivel de grup, cifra de afaceri s-a ridicat la 700 milioane de dolari în 2008, în creştere cu 40% faţă de anul precedent, cea mai mare parte a veniturilor fiind obţinute în Romania şi Ungaria. În afară de cele două ţări, RCS&RDS mai activează în Cehia, Croaţia, Slovacia, Serbia şi Spania.
Conform datelor prezentate, în luna mai, de directorul de dezvoltare al RCS&RDS, Valentin Popoviciu, RCS&RDS avea 1,3 milioane de abonaţi pe segmentul de telefonie mobilă şi 1,4 milioane de clienţi pentru serviciile de televiziune prin cablu TV.
De asemenea, societatea avea un portofoliu de 1,1 milioane de clienţi pe segmentul serviciilor de televiziune digitală prin satelit (DTH) şi 950.000 de abonaţi la Internet.
Pe telefonia fixă, serviciul DigiTel numără 1,25 milioane de utilizatori.