"Am obţinut trei puncte foarte importante, mult mai importante decât ceea ce arată clasamentul în acest moment. Este important că am învins o echipă bună cum este CFR, însă cel mai mult mi-a plăcut atitudinea pe care am văzut-o astăzi în teren şi pe care mi-o doresc la fiecare meci la echipa noastră. Sper că jucătorii au înţeles cu ce atitudine trebuie să intre în teren la fiecare partidă", a spus Bonetti.
Dario Bonetti a precizat că marcatorul unicului gol al meciului cu CFR Cluj, Marius Niculae, este un jucător de neînlocuit.
"Marius (n.r. – atacantul Marius Niculae) este un jucător de neînlocuit deoarece reprezintă un exemplu pentru toţi jucătorii în ceea ce priveşte atitudinea din teren. Azi a fost răsplătit pentru celelalte calităţi ale sale şi a marcat un gol foarte frumos. Aşa este în fotbal: poţi avea o evoluţie mai slabă, aşa cum a fost joi, sau poţi avea o evoluţie de excepţie şi să marchezi un joc spectaculos, aşa cum a făcut-o Marius în meciul cu CFR", a menţionat antrenorul.
Tehnicianul italian a explicat de ce nu a făcut decât două schimbări în meciul cu deţinătoarea Cupei României.
"Nu am făcut toate schimbările pentru că aveam un echilibru în echipă şi nu am vrut să-l stric. De multe ori, atunci când faci o schimbare, situaţia se poate schimba în rău", a mai spus antrenorul grupării "alb-roşii".
Dario Bonetti a ţinut să le mulţumească suporterilor care au venit în tribune la meciul cu CFR.
"Le mulţumesc celor care au venit astăzi în tribune, vreau să-mi cer scuze pentru ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, atât pentru rezultat, cât şi pentru ceea ce s-a întâmplat după meci. Cu cât vor veni mai mulţi suporteri la stadion va fi mai bine pentru noi", a încheiat antrenorul italian.
Dinamo Bucureşti a reuşit prima victorie pe teren propriu în actuala ediţie a Ligii I, după ce s-a impus, duminică seară, cu scorul de 1-0 (0-0), în faţa formaţiei CFR Cluj, în etapa a patra a competiţiei interne, în urma golului înscris de Marius Niculae, în minutul 79.