"Partidul Naţional Liberal constată fără surprindere ambiguitatea poziţiei preşedintelui Senatului şi al PSD, domnul Mircea Geoană, în raport cu scandalul declanşat zilele trecute, scandal legat de un presupus trafic de armament cu ramificaţii teroriste desfăşurat pe teritoriul României. Ar fi fost de dorit ca preşedintele Senatului, fost vicepreşedinte (deşi neconstituţional) al CSAT, să-i ceară şefului statului şi CSAT clarificarea urgentă a tuturor informaţiilor şi aspectelor care au apărut în ultimele zile. În acelaşi timp, era firesc ca preşedintele Senatului să insiste asupra mecanismelor de control parlamentar care trebuie să se pună în mişcare în acest caz, aşa cum se întâmplă în democraţiile consolidate", informează PNL.
Liberalii adaugă că au crezut că Mircea Geoană, în calitate de fost diplomat, înţelege dimensiunea consecinţelor lipsei de răspuns a autorităţilor româneşti asupra prestigiului României ca stat membru al NATO şi UE.
PNL aminteşte că a solicitat preşedintelui Băsescu, CSAT şi ministerelor cu responsabilităţi clarificarea urgentă a tuturor informaţiilor şi acuzaţiilor apărute. PNL i-a mandatat pe deputaţii şi senatorii săi să ceară comisiilor parlamentare de resort demararea unor proceduri de audiere şi anchetă, se mai arată în comunicat.
"Aceasta nu este o formă de presiune politică, ci o atitudine normală într-un stat de drept şi democratic, ceea ce însă domnul Geoană pare a nu înţelege. În fapt, prin această atitudine, ca şi în cazul ambiguităţii de care dă dovadă faţă de neprezentarea unui ministru al guvernului său în faţa unei comisii de anchetă a Parlamentului, domnul Mircea Geoană se face copărtaş şi cogirant al procesului de disoluţie a autorităţii statului şi de derapaj de la valorile democratice, proces la care asistăm în aceste zile", potrivit liberalilor.
Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, marţi, că instituţiile din structura de forţă a statului au obligaţia să dea răspunsuri referitoare la informaţiile privind transportul de arme şi firma Desintco, apreciind totodată că în CSAT, cu actualul preşedinte, există "un uşor conflict de interese".
Întrebat cum comentează intenţia PNL de a solicita înfiinţarea unei comisii de anchetă, Geoană a precizat: "Sunt convins că şi Parlamentul are o obligaţie constituţională de a se apleca asupra lucrurilor care sunt de competenţa sa. Dar, înainte de Parlament, este nevoie de instituţiile statului român. Aici sunt acuzaţii extrem de grave, suspiciuni extrem de severe care planează la cel mai înalt nivel în România. Cred că prima obligaţie este a instituţiilor care sunt din structura de forţă a statului român, pentru că sunt elemente care sunt de apanajul sistemului de securitate naţional".
Geoană s-a declarat, totodată, convins că instituţiile statului vor şti să nu cedeze presiunilor politice eventuale şi îşi vor face datoria aşa cum trebuie.
El a adăugat că, dacă vor apărea elemente care să necesite intervenţia Parlamentului, acestea vor fi analizate la momentul potrivit şi a subliniat că, în acest moment, "primul răspuns" este aşteptat de la instituţiile statului român.
"Ce face actualul CSAT cu actualul preşedinte, tare mi-e că e un uşor conflict de interese acolo şi tare mi-e că această structură nu poate fi folosită în acest moment", a spus Geoană.
Liderul PNL Crin Antonescu a cerut, marţi, şefului statului să clarifice acuzaţiile aduse de jurnalistul S. R. Stănescu, iar miniştrilor Justiţiei, de Externe şi de Interne să vină cu răspunsuri, menţionând că, în caz contrar, liberalii vor iniţia demersurile pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă.