Prima pagină » Life-Inedit » Preşedintele Băsescu şi familia sa s-au întâlnit cu Elena Udrea la o terasă din Neptun

Preşedintele Băsescu şi familia sa s-au întâlnit cu Elena Udrea la o terasă din Neptun

Preşedintele Traian Băsescu, împreună cu soţia sa şi cu fiica cea mare, Ioana, au fost, sâmbătă seară, la o terasă din staţiunea Neptun, unde s-a aflat şi ministrul Turismului Elena Udrea.
Preşedintele Băsescu şi familia sa s-au întâlnit cu Elena Udrea la o terasă din Neptun
30 aug. 2009, 13:09, Life-Inedit

"Fiind prezentă pe litoral la două evenimente, am mers ieri seară (n.r. – sâmbătă) la una din locaţiile din Neptun preferate de turişti, loc unde m-am întâlnit şi cu familia preşedintelui Traian Băsescu", a declarat Udrea, duminică, pentru MEDIAFAX.

Ea a relatat că, la sosirea sa, preşedintele Traian Băsescu şi familia acestuia erau deja la terasa respectivă, despre care a spus că "era plină de turişti". De asemenea, a precizat că erau prezenţi mai mulţi politicieni, pe care însă nu i-a nominalizat.

Potrivit Elenei Udrea, ea a mai rămas la terasă după plecarea familiei Băsescu.