Prima pagină » Sport » Borcea: Adrian Cristea se va transfera la Al Ahli

Borcea: Adrian Cristea se va transfera la Al Ahli

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, joi, că jucătorul Adrian Cristea se va transfera la formaţia antrenată de Ioan Andone, Al Ahli, din Dubai, informează prosport.ro.
Borcea: Adrian Cristea se va transfera la Al Ahli
10 sept. 2009, 18:47, Sport

„Nu am putut să mă opun plecării lui Adrian Cristea. El s-a plâns la mine în repetate rânduri că vrea să plece, pentru că tot timpul a fost înjurat de suporteri şi nu a mai rezistat”, a declarat Cristi Borcea pentru ProSport.

Potrivit sursei citate, tratativele dintre Dinamo şi Al Ahli sunt ca şi finalizate, singurul lucru care lipseşte fiind semnătura mijlocaşului.

Adrian Cristea, în vârstă de 26 de ani, evoluează la echipa Dinamo din sezonul 2004-2005, când a fost transferat de la gruparea Poli Iaşi.