Prima pagină » Life-Inedit » Michael Jackson, omagiat de Janet, la gala MTV Video Music Awards – VIDEO

Michael Jackson, omagiat de Janet, la gala MTV Video Music Awards – VIDEO

Gala MTV Video Music a început printr-o serie de declaraţii ale artiştilor prezenţi la ceremonie în memoria regretatului "rege al muzicii pop", Michael Jackson, decedat în urmă cu mai puţin de trei luni, în Los Angeles.
Michael Jackson, omagiat de Janet, la gala MTV Video Music Awards - VIDEO
14 sept. 2009, 14:32, Life-Inedit

„Mulţi dintre noi i-am întors spatele”, a declarat Madonna, la începutul galei. „Era atât de unic, atât de original, atât de rar, încât nu va mai exista niciodată cineva ca el. El era regele„.

Dansatori îmbrăcaţi ca Michael Jackson au dansat pe trei dintre piesele celebre ale starului dispărut – „Thriller„, „Bad” şi „Smooth Criminal„.

Janet Jackson a fost şi ea prezentă la această gală. Având în fundal imaginile videoclipului „Scream”, renumitul clip al celor doi fraţi Jackson, proiectat pe un ecran uriaş în spatele ei, Janet a dansat pe scenă, în acord cu imaginile prezentate, însă nu a ţinut niciun discurs.

De asemenea, în timpul galei a fost prezentat trailerul filmului „This Is It”, documentarul realizat despre Michael Jackson, ce urmează să fie lansat în luna octombrie, care conţine imagini de la repetiţiile starului american pentru seria de 50 de concerte pe care ar fi trebuit să le susţină la Londra, începând din 13 iulie.

Video Stirileprotv.ro