Prima pagină » Life-Inedit » Victor Socaciu, supus unui transplant renal

Victor Socaciu, supus unui transplant renal

Cântăreţul Victor Socaciu a fost supus unui tranplant renal la o clinică din Cluj, cu rinichii prelevaţi de la o fetiţă în vârstă de zece ani, aflată în moarte cerebrală, iar potrivit medicilor starea artistului este bună în urma intervenţiei chirurgicale.
Victor Socaciu, supus unui transplant renal
17 sept. 2009, 17:02, Life-Inedit

Intervenţia a fost realizată la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, în noaptea de miercuri spre joi şi a durat cinci ore, fiind realizată de o echipă de medici multidisciplinară, a declarat, joi, profesorul Mihai Lucan, directorul centrului medical.

Rinichii au fost prelevaţi de la o fetiţă în vârstă de zece ani, din Târgu-Mureş, aflată în moarte cerebrală, stop cardiorespirator şi prezentând hemoragie la cap, potrivit lui Mihai Lucan.

Victor Socaciu se simte bine în urma intervenţiei chirurgicale, a arătat medicul.