„Încercăm să creăm un nou sistem pentru cooperarea economică internaţională”, a arătat Bown, aflat la New York la reuniunea Organizaţiei Naţiunilor Unite, acesta urmând să plece la Pittsburgh pentru cel de-al treilea summit G20 din acest an.
Brown a spus că ministrul britanic pentru Afaceri, Shriti Vadera, va renunţa la actualele prerogative şi va deveni consilier la preşedinţia G20, urmând să colaboreze îndeaproape cu Coreea de Sud, care va prelua conducerea organizaţiei în 2010.
Ministrul britanic al Comerţului, Mervyn Davies, va prelua responsabilităţile ministeriale ale lui Vadera.
Este important ca liderii G20 să cadă de acord asupra necesităţii de a menţine programele de stimulare a economiilor, redresarea fiind fragilă, a mai arătat premierul britanic.