Jandarmii români care făceau parte din convoiul EULEX erau angajaţi ai Brigăzii Speciale de Intervenţii, niciunul din militari nefiind rănit, a declarat purtătorul de cuvânt al contingentului, locotenentul Florin Hulea.
Potrivit lui Hulea, jandarmii se aflau într-o misiune de escortare de rutină, ei participând la astfel de acţiuni în Kosovo din 2002.
În momentul în care agresorii au deschis focul asupra convoiului, jandarmii au procedat conform regulamentului şi au scos maşinile din zona de conflict fără să deschidă focul.
Un glonţ a perforat portiera unui autovehicul în care se aflau ofiţerii români, însă niciunul din aceştia nu a fost rănit, a precizat sursa citată.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei kosovare, Besim Hoti, a declarat că incidentul s-a petrecut joi la ora 20.00 (21.00 ora României), pe şoseaua dintre localităţile Zubin Potok şi Brnjak, în districtul Kosovska Mitroviţa.
În cursul atacului, unul dintre gloanţe a lovit un vehicul care transporta militari români. Besim Hoti, citat de Radio Srbija, a explicat că glonţul a lovit portiera vehiculului aparţinând militarilor români din cadrul EULEX.
Poliţia kosovară şi Misiunea UE în Kosovo au lansat o anchetă pentru aflarea circumstanţelor în care a avut loc incidentul. Motivul atacului nu se cunoaşte şi niciun suspect nu a fost deocamdată identificat.