Trupul neînsufleţit al lui Mircea Angelescu va fi depus, miercuri la prânz, la capela cimitirului Sf.Vineri din Bucureşti, înmormântarea urmând să aibă loc, joi, în jurul prânzului.
Născut în anul 1938, Angelescu a practicat atletismul, fiind, printre altele, campion naţional de juniori. El este considerat unul dintre cei mai importanţi conducători din istoria fotbalului românesc.
De profesie inginer constructor, conferenţiar universitar, Mircea Angelescu a fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (1967-1968, 1975-1978 şi 1981-1986), preşedintele FRF (1969-1975 şi 1986-1989), primul preşedinte al LPF (1992-1996) şi ministrul sportului (1990), fiind, totodată, preşedinte de onoare al FRF.
Ca semn de recunoaştere a meritelor pe care le-a avut în ceea ce priveşte buna desfăşurare a activităţii fotbalistice din România, Mircea Angelescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu două barete (2004) şi cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I (2008).