Prima pagină » Știri externe » Mihai Ghimpu: CSI e o bătrână care îşi aşteaptă moartea

Mihai Ghimpu: CSI e o bătrână care îşi aşteaptă moartea

CSI este o bătrână care îşi aşteaptă moartea, iar planul Kozak este un moşneag care a murit deja, a declarat, sâmbătă, preşedintele interimar de la Chişinău, Mihai Ghimpu, precizând însă că R.Moldova nu intenţionează să se retragă din organizaţie, relatează Info-Prim Neo, în pagina electronică.
Mihai Ghimpu: CSI e o bătrână care îşi aşteaptă moartea
10 oct. 2009, 13:32, Știri externe

Şefii de stat şi miniştrii de Externe din ţările Comunităţii Statelor Independente (CSI) s-au întâlnit, joi şi vineri, la Chişinău, într-un summit în cursul căruia au fost semnate mai multe documente.

Ghimpu a precizat că participanţii au discutat timp de aproape două ore despre programul anticriză, iar unele dintre documente au fost semnate „cu o oarecare rezervă”.

El a afirmat că preşedinţii Ucrainei, Viktor Iuşcenko, şi Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, şi-au exprimat, în cursul discuţiilor purtate vineri, sprijinul pentru Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), formată la Chişinău după alegerile din iulie.

Ghimpu a precizat că şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a recunoscut votul alegătorilor moldoveni drept o decizie democratică, afirmând că Moscova va colabora cu noua putere de la Chişinău.

Documentul cunoscut sub numele de „Memorandumul Kozak” a avut ca scop soluţionarea conflictului transnistrean şi a fost elaborat de Chişinău şi Tiraspol cu medierea lui Dmitri Kozak, care ocupa în acea perioadă funcţia de adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale ruse.

Fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin a refuzat, în noiembrie 2003, semnarea memorandumului care prevedea federalizarea Republicii Moldova.