În regiunea Romei, o fată de 19 ani a murit după ce maşina sa a fost strivită de un copac, iar un bărbat a fost lovit de un siloz dărâmat de vânt. Mai multe persoane au fost rănite de copacii doborâţi de rafalele de vânt care au atins 90 de kilometri pe oră, iar circulaţia a fost perturbată.
Pe lacul Garda, un infirmier de 53 de ani a murit în timp ce făcea kitesurf, iar la Maniago, în apropiere de Udine, un comericant de 59 de ani a decedat în urma unui infarct, în timp ce încerca să închidă obloanele magazinului său.
Un marinar de pe o navă de pescuit a dispărut. Conform primelor informaţii, nava pe care se afla împreună cu alţi doi bărbaţi a fost izbită de stânci de rafalele de vânt, în timp ce ambarcaţiunea se pregătea să intre în portul Giulianova.
În acelaşi timp, ninsoarea şi-a făcut apariţia în regiunile alpine de peste 1.500 de metri altitudine.