Prima pagină » Social » Universitatea „Spiru Haret” obţine suspendarea hotărârii referitoare la domeniile acreditate

Universitatea „Spiru Haret” obţine suspendarea hotărârii referitoare la domeniile acreditate

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis suspendarea efectelor HG 943/2009, după ce avocaţii Universităţii "Spiru Haret" au susţinut, în acest proces, că unitatea de învăţământ a fost inclusă în lista universităţilor care pot să organizeze cursuri, dar că nu sunt cuprinse toate specializările.
Universitatea
28 oct. 2009, 10:53, Social

Cererea de suspendare a fost admisă până la soluţionarea pe fond a cererii de anulare, care are termen de judecată în 19 ianurie 2010.

HG 943/2009 privind modificarea şi completarea HG nr. 749/2009 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor, a structurilor instituţiilor de învăţământ superior şi a specializărilor/programelor de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea a fost publicată în Monitorul Oficial în 3 septembrie.

La termenul din 20 octombrie, avocaţii Universităţii „Spiru Haret” au explicat că, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea HG 749/2009, act normativ care elimina Universitatea „Spiru Haret” de pe lista celor acreditate şi care interzicea organizarea admiterii pentru 2009-2010, activitatea instituţiei de învăţământ a fost cuprinsă ulterior, în mod trunchiat, în HG 943/2009, cu ignorarea prevederilor Legii învăţământului.

În replică, reprezentantul Guvernului arăta că Universitatea „Spiru Haret” a fost inclusă în lista unităţilor de învăţământ care pot organiza cursuri şi examene, însă doar la domeniile acreditate sau autorizate.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 14 august, suspendarea a două articole din hotărârea de guvern 749 din 2009, instanţa dând parţial câştig unităţii de învăţământ.