„Gheorghe Dinică a ieşit astăzi (marţi, n.r.) din scenă. Condoleanţe familiei şi Dumnezeu să îl odihnească. Nu pot să văd altfel acest moment, cum nu pot să le văd pe toate cele care s-au întâmplat în ultimii ani. Şi nici nu le pot înţelege. Tot ceea ce mai pot spune este că ne-am obişnuit, din păcate, să primim doar veşti rele„, a susţinut Crin Antonescu într-o postare pe blogul său, publicată marţi seară.
El a menţionat că a crescut cu filmele în care a jucat Dinică, pe care l-a văzut ca pe un om în permanenţă fericit.
„L-am ascultat pe Florin Piersic vorbind despre acest moment şi îi dau perfectă dreptate. Şi eu, ca şi mulţi dintre voi, am crescut cu filmele în care a jucat Dinică, am văzut transformarea personajelor pe care le-a jucat, dar mai ales am văzut un om care părea în permanenţă fericit. Nimic nu este mai de preţ decât figura unui om fericit„, a conchis Antonescu.
Actorul Gheorghe Dinică – internat din data de 22 octombrie, în Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti – a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 75 de ani.