În cadrul unei ceremonii desfăşurate la cimitirul naţional Arlington, situat în apropiere de Washington, Obama a exprimat recunoştinţa Statelor Unite faţă de foştii combatanţi.
„Dacă suntem sinceri cu noi înşine, trebuie să recunoaştem că, în anumite momente, noi şi ţara noastră am trădat încrederea sfântă” şi obligaţiile Statelor Unite faţă de militarii lor, a precizat preşedintele american la cimitirul unde sunt îngropaţi peste 300.000 de combatanţi din diferite războaie americane.
„Foştii combatanţi din Vietnam au servit (ţara) cu multă onoare, totuşi, ei nu au fost întâmpinaţi la întoarcere cu mulţumire şi sprijin, ci cu respingere şi dispreţ. Acest lucru nu se va mai repeta niciodată”, a precizat el.
„Militarii noştri au servit bine Statele Unite vreme de generaţii şi atât timp cât voi fi comandant-şef, America îi va sprijini”, a afirmat el. „Statele Unite nu vă va lăsa să cădeţi, ne vom îngriji de ai noştri”, a spus Obama.
„Celor care servesc în prezent (ţara) în colţuri îndepărate, le spun: când vi se va încheia misiunea, când veţi revedea drapelul, când veţi pune piciorul pe pământul nostru, veţi găsi America alături de voi, la fel cum aţi fost voi pentru noi. Aceasta este promisiunea pe care v-o fac, aceasta este promisiunea pe care v-o face ţara”, a conchis el.