Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, marţi, că este „absolut revoltată” că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi-a luat concediu de odihnă sau de campanie, în perioada în care România are nevoie de un Guvern, şi l-a invitat să fie preocupat şi de soarta ţării.
„Îl invit pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană, să se întoarcă din concediu şi să ia decizia, împreună cu mine, de a convoca cele două Birouri permanente pentru a da României şi românilor ceea ce aşteaptă, un guvern cu capacitate de exerciţiu deplină”, a spus Anastase.
Conducerea Senatului a stabilit, marţi, că vicepreşedintele Senatului Teodor Meleşcanu nu are competenţă pentru a stabili, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, o dată de convocare a Birourilor reunite şi că trebuie să ceară aprobarea din partea lui Mircea Geoană.