Directorul liniilor aeriene Ryanair a reacţionat la criticile generate de calendar, considerat de unii drept frivol, trimiţându-l cadou membrei Parlamentului European Mary Honeyball, care a acuzat, anul trecut, compania aeriană că a forţat unii angajaţi să ia parte la acest proiect.
Calendarul 2010 a fost comercializat cu scopul de a strânge o sumă de peste 100.000 de euro, care va fi donată organizaţiei caritabile KIDS, ce se ocupă de copiii cu dizabilităţi. Însoţitoarele de zbor Ryanair s-au oferit voluntare în acest proiect, peste 800 dintre cele 4.000 de stewardese solicitând să apară în calendar.
Fotografiile au fost făcute la baza Ryanair din Alicante. Preţul unui calendar este de 11 euro, fiind tipărite 11.000 de exemplare.
„Însoţitoarele de zbor Ryanair au făcut încă o dată striptease caritabil. Calendarul din acest an este cel mai reuşit dintre toate şi sperăm să ne ajute să strângem suma dorită pentru copiii cu dizabilităţi şi familiile lor”, a spus purtătorul de cuvânt Ryanair, Stephen McNamara.
Recent, Ryanair a oprit difuzarea unei campanii publicitare în care apărea regina Sofia a Spaniei, după ce aceasta a dat în judecată compania aeriană pentru utilizarea neautorizată a imaginii ei.
Nu este prima dată când compania aeriană low-cost difuzează reclame având ca protagoniste celebrităţi fără a le cere acordul, stârnind astfel replici critice din partea VIP-urilor a căror imagine a fost folosită.
În februarie anul trecut, aceeaşi companie a plătit suma de 60.000 de euro cuplului prezidenţial Nicolas Sarkozy – Carla Bruni, pentru utilizarea neautorizată a imaginii lor, în urma unui proces intentat de cei doi.