Hamid Karzai a depus jurământul în cursul unei ceremonii marcate de măsuri de securitate stricte, în prezenţa a 800 de invitaţi, între care şi 300 de oficiali străini, cum ar fi preşedintele pakistanez Asif Ali Zardari sau secretarul american de Stat, Hillary Clinton.
Karzai îi va învesti la rândul său pe cei doi vicepreşedinţi, doi foşti lideri de război cu o reputaţie controversată, Hazara Karim Khalili şi mai ales „mareşalul pe viaţă” Mohammad Qasim Fahim, acuzat de încălcarea drepturilor omului şi de trafic de droguri.
Hamid Karzai a fost reales la conducerea statului în urma unui scrutin prezidenţial dezastruos, marcat de fraude masive în favoarea sa, la primul tur din 20 august, şi a retragerii adversarului său, Abdullah Abdullah, înainte de al doilea tur prevăzut pentru începutul lui noiembrie.
Preşedintele afgan va rosti un discurs foarte aşteptat de comunitatea internaţională, care şi-a multiplicat în ultimile săptămâni presiunile în vederea eradicării corupţiei şi reinstaurării legitimităţii.