Prima pagină » Politic » Oprescu: Am votat pentru primul preşedinte independent al democraţiei noastre

Oprescu: Am votat pentru primul preşedinte independent al democraţiei noastre

Candidatul independent la Preşedinţie Sorin Oprescu a declarat, duminică dimineaţă, după ce şi-a exercitat dreptul de vot, că a votat pentru primul preşedinte cu adevărat independent al democraţiei româneşti.
Oprescu: Am votat pentru primul preşedinte independent al democraţiei noastre
22 nov. 2009, 09:00, Politic

„Am votat pentru schimbare. Am votat pentru primul preşedinte independent, într-adevăr, al democraţiei noastre”, a spus Oprescu.

Solicitat să comenteze în legătură cu faptul că este primul candidat care şi-a exercitat dreptul de vot, Oprescu a spus că se bucură că s-a regăsit în această situaţie, spunând că întotdeauna i-a plăcut să fie primul.

Oprescu a precizat că şi-a exercitat dreptul de vot şi în ceea ce priveşte referendumul.

Întrebat ce program are în cursul zilei de duminică, Sorin Oprescu a precizat că are acelaşi program pe care l-a avut totată viaţa, adică unul complicat.

Oprescu a venit la secţia de votare în jurul orei 8.30, însoţit de consilierul său de imagine Anca Alexandrescu şi de câţiva membri ai staff-ului de campanie.