Potrivit lui Ciocan, până la ora 13.00 au existat şi sesizări privind infracţiuni cu violenţă, însă în aceste cazuri se fac cercetări pentru a se stabili dacă se confirmă.
„Pentru celelalte nouă infracţiuni deja constatate, dosarele au primit număr unic la parchete şi se intră pe procedurile normale”, a precizat Christian Ciocan.
În Bucureşti au fost raportate 39 de incidente electorale, în judeţul Călăraşi s-au raportat 32 incidente, în judeţul Olt – 23, în Argeş – 14, în Dâmboviţa – 16, în Buzău – 10, în judeţele Mureş, Timiş şi Teleorman – câte nouă, iar în Dolj şi Gorj câte şapte incidente.
În localitatea Bradu, din judeţul Argeş, a fost sesizat transportul de persoane în scop electoral, tot în acest judeţ existând o altă sesizare prin care administratorul unui cămin din Piteşti îndruma persoanele către secţia de votare. Potrivit primelor cercetări, această ultimă sesizare nu a fost confirmată.
În Craiova, un bărbat a intrat în cabina de vot peste concubina sa, rupându-i acesteia buletinele de votare. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a precizat că dosarul este deja instrumentat de Parchetul Craiova.
În localitatea Motru, judeţul Gorj, un bărbat a fost amendat pentru că şi-a fotografiat buletinul de vot cu telefonul mobil, lucru interzis de lege.
Preşedintele secţiei de votare din comuna maramureşeană Vişeul de Sus, satul Laura a fost amendat cu 4.500 de lei pentru că i-a indicat unui cetăţean care a vrut să voteze la ora 7.30 să vină după ora 8.00
Şi în localitatea Măgura a fost primită o sesizare care indica faptul că la un magazin din sat, vânzătoarea indica cetăţenilor, cu un buletin de vot specimen, persoana care trebuie votată, în schimbul acestui lucru oferind alimente.