Prima pagină » Politic » Vanghelie: Băsescu să se ducă la pensie, să vină generaţia Geoană-Antonescu

Vanghelie: Băsescu să se ducă la pensie, să vină generaţia Geoană-Antonescu

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, marţi, înaintea CEx, că şeful statului, Traian Băsescu, a obosit şi a îmbătrânit, fiind cazul să plece la pensie, el apreciind că a venit timpul unei noi generaţii, din care fac parte Mircea Geoană şi Crin Antonescu.
Vanghelie: Băsescu să se ducă la pensie, să vină generaţia Geoană-Antonescu
24 nov. 2009, 15:31, Politic

Românii nu-l mai ascultă pe Băsescu. Are aceeaşi placă, a obosit şi a îmbătrânit. Eu am tot respectul pentru oamenii bătrâni, pot să-i transmit că nu i-aş face niciun rău. E cazul să se ducă la pensie, să avem grijă de el. A făcut şi el şi lucruri bune, dar asta esta viaţa: o altă generaţie, Mircea Geoană, Crin Antonescu, o altă clasă politică. Încercăm să preluăm şi părţile bune pe care le-a făcut, suntem siguri că mulţi simpatizanţi PDL vor vota cu Geoană în turul doi”, a spus Vanghelie.

El a precizat că apropierea dintre PSD şi PNL ţine de îndreptarea către normalitate.

„Cu Iohannis am fost de acord. E un lider adevărat, a câştigat alegerile acolo şi cred că merită tot respectul tuturor românilor. Nu a fost nicio problemă, din punctul nostru de vedere, la nimeni din partid, să-l susţinem pe Iohannis”, a spus Vanghelie.

Vanghelie a mai spus că a câştigat alegerile la Giurgiu, filiala pe care o coordonează, în timp ce în Sectorul 5 l-a „bătut” pe Traian Băsescu.

El a arătat că scorul pe Bucureşti e mulţumitor, apreciind că în turul doi filiala bucureşteană îl va învinge pe Traian Băsescu.