„Contrar a ceea ce se spune, Toni Musulin nu este infractorul care ne-a fost descris, este un om interesant”, a declarat Herve Banbanaste, unul din avocaţii acestuia, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Primeşte cereri în căsătorie şi de imprimare de tricouri cu figura sa, ne aflăm într-o situaţie aproape delirantă, dar el tratează aceste lucruri cu mult umor”, a adăugat el.
Toni Musulin, în vârstă de 39 de ani, a fost acuzat la 18 noiembrie de „furt şi tentativă de escrocherie”, în urma unuia dintre cele mai îndrăzneţe jafuri comise în Franţa.
Angajat de zece ani de către grupul suedez de transport de bani Loomis, el a dispărut la 5 noiembrie la Lyon cu încărcătura furgonetei pe care o conducea. Din cele 11,6 milioane de euro furate, nouă milioane au fost găsite la două zile de la furt, dar circa 2,5 milioane sunt în continuare de negăsit, şoferul de origine sârbo-croată putând să le fi ascunse în Franţa sau în străinătate cât timp era căutat.
Întrebat despre lipsa de colaborare cu autorităţile a clientului său, care refuză să spună unde a ascuns restul de bani, Banbanaste dă asigurări „că va veni momentul în care va explica” şi că „faptul că nu face declaraţii (nu este) marca delicvenţilor, ci respectarea unei dispoziţii a Codului Penal”.
Făcând referire la „partea misterioasă” a şoferului, avocatul nu vrea să reducă gestul lui Toni Musulin la „lăcomie”, preferând să evoce pista unei „probleme” sociale şi nemulţumirea clientului său faţă de angajatorul său.
Devenit celebru pe site-ul de socializare Facebook în timp ce se ascundea, Toni Musulin şi-a dezamăgit fanii după ce s-a predat, aceştia considerându-l mai degrabă un „looser” decât un Robin Hood.