Prima pagină » Politic » Ponta: Nica va cere şi anularea decretului de numire a lui Blaga

Ponta: Nica va cere şi anularea decretului de numire a lui Blaga

Vicepreşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că fostul ministru PSD al Internelor, Dan Nica, va cere Curţii de Apel şi anularea decretului de numire a lui Vasile Blaga ca interimar la MAI, apreciind că numirea ilegală a acestuia a aruncat administraţia în haos.
Ponta: Nica va cere şi anularea decretului de numire a lui Blaga
27 nov. 2009, 16:53, Politic

Ponta a spus că decizia Curţii de Apel de a suspenda decretul prin care Vasile Blaga a fost numit ministru interimar al Administraţiei şi Internelor demonstrează că numirea lui a fost ilegală. „Începând de astăzi, nu mai există ministru de Interne, iar toate actele semnate de Vasile Blaga ca ministru interimar al Administraţiei şi Internelor, inclusiv cele de numire a prefecţilor, sunt anulabile, putând fi atacate de cei ce se consideră victime”, a afirmat vicepreşedintele PSD.

Ponta a spus că fostul ministru Dan Nica va înainta şi o cerere privind anularea decretului de numire a lui Blaga ca interimar. „Vom cere şi anularea acestui decret, dacă va mai fi cazul, pentru că noi credem că după 6 decembrie nu va mai fi cazul şi va fi alt ministru de Interne”, a precizat Ponta.

El a apreciat că decizia Curţii de Apel demonstrează că decizia luată de Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, de a-l revoca din funcţie pe Dan Nica, a aruncat întreaga administraţie în haos, doar cu scopul ca alegerile să fie organizate de către Vasile Blaga.