Gandul
„Fanii Stelei ştiu să aprecieze cel mai bine ce am făcut pentru această echipă. Au o admiraţie foarte mare pentru mine, sentiment care este reciproc. Întotdeauna au fost alături de mine, indiferent că am fost jucător, antrenor sau adversar”, a declarat Marius Lăcătuş.
Tehnicianul vasluienilor spune că nu are nimic împotrivă dacă cei din conducerea Stelei se vor hotărî să-i facă şi o statuie pentru ceea ce a făcut în Ghencea. „Dacă cei din conducerea Stelei au de gând să-mi facă o statuie, nu am nimic împotrivă. Nu o spun nici nu, dar nici da, pentru că nu o să am nimic de câştigat şi nici de pierdut. Important este ceea ce am făcut ca jucător pentru Steaua, şi asta sigur va rămâne în istoria clubului”, a conchis Lăcătuş.