Prima pagină » Social » Elicopterul care a aterizat preventiv la Vânătorii Mici a fost dus la baza aeriană – VIDEO

Elicopterul care a aterizat preventiv la Vânătorii Mici a fost dus la baza aeriană – VIDEO

Elicopterul IAR Puma care în cursul dimineţii a efectuat o aterizare preventivă în localitatea Vânătorii Mici după ce piloţii au sesizat o serie de probleme la bord a fost readus la baza aeriană pe calea aerului, problemele apărute fiind remediate la faţa locului.
Elicopterul care a aterizat preventiv la Vânătorii Mici a fost dus la baza aeriană - VIDEO
29 nov. 2009, 16:46, Social

„Elicopterul ai cărui piloţi au decis duminică dimineaţă, după ce au participat la pregătirea pentru parada de 1 Decembrie, să aterizeze preventiv la Vânătorii Mici în urma unor semnale primite de la bord a fost remediat la faţa locului şi dus la baza aeriană pe calea aerului”, a declarat pentru MEDIAFAX maior Constantin Spânu purtător de cuvânt al MApN.

Purtătorul de cuvânt nu a putut preciza dacă elicopterul se va număra printre cele care vor zbura la parada de 1 Decembrie.

Un elicopter de tip IAR Puma 330 care participase la pregătirea pentru parada de 1 Decembrie a aterizat preventiv, duminică, în localitatea Vânătorii Mici, în urma unor semnale de la bord, piloţii şi turnul de control hotârând că este mai sigur să nu se continue zborul.

Video Stirileprotv.ro