Prima pagină » Social » Elevii îşi reiau cursurile miercuri

Elevii îşi reiau cursurile miercuri

Elevii se află într-o mini-vacanţă până miercuri, ei având liber luni şi marţi, cu ocazia Zilei naţionale a României "1 Decembrie".
Elevii îşi reiau cursurile miercuri
29 nov. 2009, 17:36, Social

Ziua de 1 Decembrie este liberă, prin lege. Ea a fost adoptată ca zi naţională a României în 1990, reprezentând sărbătorirea Marii Adunări de la Alba Iulia unde s-a votat unirea Transilvaniei cu România şi care simbolizează unirea tuturor românilor într-un singur stat naţional.

Potrivit Legii 202 din 21 octombrie 2008 pentru modificarea unui articol din Codul Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează şi în care este liber în şcoli sunt: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti (în Bucureşti şi alte câteva judeţe, chiar şi a treia zi de Paşti, astfel cum a fost negociată de sindicate), 1 Mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului (15 august), 1 Decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun (în Bucureşti şi alte câteva judeţe, chiar şi a treia zi de Paşti, astfel cum a fost negociată de sindicate).