Violenţele au început vineri seară cu ocazia meciului VfL Bochum – FC Koln: suporteri ai echipei din Koln au agresat fani adverşi şi au încercat să pătrundă în tribunele rezervate acestora. Un poliţist şi un steward au fost răniţi. Poliţia din Bochum a efectuat 19 arestări.
Sâmbătă, au avut loc incidente la meciul Hertha Berlin – Eintracht Frankfurt, când circa o sută de fani ai echipei din Frankfurt au atacat fani ai formaţiei berlineze, lovindu-i şi aruncând asupra loc cu sticle goale.
Poliţia din Berlin a arestat 60 de persoane.
Pe de altă parte, o sută de fani ai echipei Hamburger SV, care se deplasau la Mainz pentru a-şi susţine echipa, au paralizat traficul feroviar în regiunea Bielefeld.
Violenţele pe stadioane nu s-au limitat la prima ligă: un meci între juniorii de la Schalke 04 şi cei de la Borussia Dortmund a fost întrerupt după 27 de minute ca urmare a unor altercaţii între suporteri şi a aruncării de fumigene.