Prima pagină » Sport » Presa italiană îl critică pe Chivu după meciul cu Fiorentina

Presa italiană îl critică pe Chivu după meciul cu Fiorentina

Presa italiană critică prestaţia fundaşului Cristian Chivu la meciul pe care Internazionale Milano l-a câştigat, cu scorul de 1-0, în faţa echipei Fiorentina, în etapa a XIV-a a campionatului Italiei.
Presa italiană îl critică pe Chivu după meciul cu Fiorentina
30 nov. 2009, 13:41, Sport

Site-ul ilsussidiario.net l-a notat pe Chivu cu 5,5, apreciind că românul pare obosit şi a fost depăşit în duelurile unu la unu.

Datasport a notat că fundaşul român a fost cel care a întâmpinat cele mai multe probleme cu atacanţii Fiorentinei şi a primit nota 6.

Site-ul tuttomercatoweb.com i-a acordat lui Chivu nota 5,5. „În prima repriză a fost timid şi imprecis. În a doua a reuşit să controleze mai bine situaţiile”, a scris sursa citată.

Agenţia Calciomercato l-a notat pe Chivu cu 5 şi a subliniat că românul a demonstrat că nu-i place să joace fundaş stânga.

Chivu a fost integralist şi a primit un cartonaş galben în minutul 34.

Vezi aici rezumatul video al meciului