Prima pagină » Știri externe » Germania va lua o hotărâre privind suplimentare efectivelor după conferinţa privind Afganistanul

Germania va lua o hotărâre privind suplimentare efectivelor după conferinţa privind Afganistanul

Germania a reiterat miercuri, după anunţul preşedintelui american, Barack Obama, referitor la trimiterea de efective suplimentare în Afganistan, că nicio decizie nu va fi luată până la sfârşitul lui ianuarie.
Germania va lua o hotărâre privind suplimentare efectivelor după conferinţa privind Afganistanul
02 dec. 2009, 14:10, Știri externe

„Înaintea conferinţei privind Afganistanul şi a discuţiilor strategice care vor avea loc în cadrul acestei conferinţe, o dezbatere referitoare la suplimentarea trupelor şi la participarea germană nu este nici pertinentă, nici necesară”, a declarat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle.

„Este vorba de a stabili obiectivele şi o strategie şi apoi de văzut ce instrumente sunt la dispoziţie pentru a le îndeplini”, a adăugat el.

Cancelarul Angela Merkel a făcut marţi o declaraţie în acest sens, înainte de discursul lui Barack Obama.