Prima pagină » Life-Inedit » Elena Cârstea a povestit cum a murit sora sa mai mică, Sanda – VIDEO

Elena Cârstea a povestit cum a murit sora sa mai mică, Sanda – VIDEO

Elena Cârtea a povestit, mirecuri, la Happy Hour, cum a murit sora sa mai mică, Sanda. S-a spus atunci că sora cântăreţei a murit la Revoluţie, fiind din întâmplare într-un loc unde s-a deschis focul. La Happy Hour, Elena Carstea a povestit însă altă variantă.
Elena Cârstea a povestit cum a murit sora sa mai mică, Sanda - VIDEO
03 dec. 2009, 11:53, Life-Inedit

Artista nu a crezut explicaţia dată de anchetatori fiind convinsă şi astăzi că Sanda a murit în urma unei răzbunări.

„Am asistat la autopsia surorii mele. Sora mea, Sanda, avea 28 de ani şi a murit asfixiată. Eu am asistat la autopsia ei pentru că nu am vrut ca părinţii mei să o vadă aşa, la morgă”, a povestit Elena Cârstea la Happy Hour.

„Când am găsit-o avea degetele rupte şi cred că a fost torturată„, a mai spus Cârstea.

„Sora mea a murit asfixiată. A fost o răzbunare pentru că ea avusese o relaţie cu un căpitan de vas, care fugise în străinatate cu vasul şi cu echipajul vasului”, a declarat Elena Cârstea.

Artista a vrut să facă investigaţii cu privire la moartea surorii, dar, pentru că a primit ameninţări, s-a oprit.

„Mie nu mi-a fost teamă, pentru că, nu-i aşa, de câte ori poţi să mă omori? Părinţii mei m-au rugat să las lucrurile aşa pentru că le-a fost teamă să nu mă piardă şi pe mine. Moartea surorii mele i-a distrus: tata s-a îmbolnăvit şi a murit la puţin timp, iar mama a fost marcată pe viaţă”.

Ani mai târziu, Elena Cârstea a adoptat-o pe fetiţa Sanda al cărei nume îi aminteşte de sora pierdută.