Prima pagină » Economic » România, motorul de creştere a investiţiilor în regiune, după revenirea încrederii investitorilor

România, motorul de creştere a investiţiilor în regiune, după revenirea încrederii investitorilor

România este o ţară mult mai stabilă decât alte state datorită portofoliului diversificat de activităţi pe care îl deţine, ceea ce reprezintă un avantaj în atragerea investitorilor străini şi captarea încrederii acestora, a declarat, marţi, preşedintele KTD Invest, Iulian Panait.
România, motorul de creştere a investiţiilor în regiune, după revenirea încrederii investitorilor
08 dec. 2009, 12:30, Economic

„România, prin faptul că deţine un portofoliu diversificat de activităţi, e mult mai stabilă decât alte state. (…) cred că România va fi motorul de creştere a investiţiilor străine în regiune după revenirea încrederii investitorilor străini„, a afirmat, într-o conferinţă a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancar, Panait.

El a arătat că încrederea investitorilor revine mai greu în zonele emergente după criză, fiind nevoie mai întâi să revină în plan global.

Panait a precizat că primul pas în România va fi alocarea suplimentară de investiţii din partea companiilor străine prezente deja pe piaţa locală, urmând să înceapă „să se construiască” încrederea altor investitori din afară, care nu au injectat capitaluri până în prezent în România.

Cred că cel mai greu va fi să revină încrederea investitorilor care au fost în România şi au plecat”, apreciază şeful firmei de consultanţă de investiţii KTD Invest.

Potrivit datelor BNR, investiţiile străine directe s-au redus în primele nouă luni la 3,5 miliarde euro, aproape jumătate din valoarea sumelor atrase în perioada similară din 2008, de 6,994 miliarde de euro.

Anul trecut, investiţiile s-au ridicat la 9,02 miliarde euro, în creştere cu 24,5% faţă de 2007.