Prima pagină » Politic » Boc: Nu am discutat despre Mugur Isărescu în nicio ipoteză până în acest moment

Boc: Nu am discutat despre Mugur Isărescu în nicio ipoteză până în acest moment

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, vineri, că PDL nu a discutat nicio variantă de nume de premier şi a menţionat că despre Mugur Isărescu nu s-a discutat în nicio ipoteză până în acest moment.
Boc: Nu am discutat despre Mugur Isărescu în nicio ipoteză până în acest moment
11 dec. 2009, 12:56, Politic

„Nu am discutat nicio variantă de nume, în acest moment suntem interesaţi de constituirea unei majorităţi politice în Parlament pentru formarea Guvernului”, a spus Emil Boc, la sediul partidului.

El a arătat că PDL a făcut solicitarea către PNL pentru formarea unei majorităţi şi a avut două discuţii cu UDMR, plecând de la premisa că în jurul nucleului PDL-UDMR se poate constitui şi realiza o majoritate politică pentru susţinerea unui guvern stabil în Parlament.

„Nu am discutat despre domnul Mugur Isărescu în nicio ipoteză, variantă, până în acest moment. Nucleul PDL-UDMR constituie o opţiune, PNL este aşteptat să îşi precizeze punctul de vedere, pe baza invitaţiei pe care le-am adresat-o şi au fost primii cărora le-am trimis această invitaţie”, a spus Boc.

El a menţionat că a vorbit la telefon cu Crin Antonescu, iar liderul PNL a spus că în primul rând aşteaptă validarea alegerilor de către Curtea Constituţională şi apoi deciziile din partid.

Şeful statului încearcă să-l convingă pe guvernatorul BNR să accepte funcţia de premier, oferindu-i garanţia unei perioade în care să-şi păstreze şi postul de la Banca Naţională, aşa cum s-a întâmplat în 1999-2000, când acesta a condus guvernul CDR, nota, joi seară, „Gândul”, citând surse din PDL.