Conform transcrierii publicate pe site-ul Ministerului de Externe de la Moscova, Andrei Nesterenko a răspuns unei întrebări privind posibilitatea ca Rusia să ia măsuri în urma comentariilor făcute de Traian Băsescu.
El a precizat că înţelege motivele pentru care au fost făcute declaraţiile lui Băsescu, adăugând că practica rusă nu prevede luarea unor măsuri în astfel de situaţii.
„Nu practicăm răspunsuri emoţionale în astfel de situaţii, dacă nu este prejudiciat interesul naţional. Am dori ca Băsescu să tragă concluziile corespunzătoare din comentariile noastre şi să adopte o atitudine normală, de respect faţă de Rusia şi politica sa externă„, a spus Nesterenko.
Purtătorul de cuvânt al MAE rus afirmase joi, conform unui comunicat publicat pe site-ul Ministerului, că preşedintele român Traian Băsescu şi-a permis în mai multe rânduri remarci neprieteneşti la adresa Rusiei, în timpul campaniei electorale. El precizase că, „în confruntarea cu rivalii săi politici, el (Băsescu) a încercat să joace «cartea Rusiei»” şi să acuze Moscova de tentativă de implicare în afacerile interne.