Onofrei a fost membru PNŢCD, partid în care a fost vicepreşedinte şi a deţinut funcţia de lider al organizaţiei Suceava până în 2003 când s-a înscris în PNL, iar în 2008 a aderat la PDL fiind ales senator în urma alegerilor parlamentare.
El a declarat că în 2010, după desfăşurarea conferinţelor judeţene de alegeri, PDL va avea congres care va stabili noua conducere, dar şi poziţionarea politică.
Onofrei a spus, vorbind în nume personal, că la acest congres va trebui să fie aprobată adăugarea la numele partidului şi a sintagmei „creştin-democrat”.
El a arătat că, în prezent, în Parlament sunt 30 de senatori şi deputaţi care au fost membri PNŢCD.
„Pentru mine, mi-ar întări opţiunea pentru PDL dacă la componenta populară s-ar adăuga şi componenta creştin-democrată. Să fie reprezentat şi acest curent doctrinar”, a spus Onofrei.
El a subliniat că PDL are încheiat şi un protocol de colaborare cu PNŢCD.