Potrivit RadarOnline, ordinul de restricţie a fost emis de acelaşi judecător care a analizat acuzaţia de agresiune adusă lui Charlie Sheen şi care a decis eliberarea pe cauţiune a actorului american în seara zilei de vineri, 25 decembrie.
Judecătorul James Boyd i-a ordonat lui Charlie Sheen să întrerupă orice formă de contact cu soţia lui până la soluţionarea legală a cazului.
Potrivit femalefirst.co.uk, Charlie Sheen şi soţia sa, Brooke Mueller, urmează să participe la câteva cursuri de consiliere maritală, pentru a încerca să depăşească cu bine acest moment dificil din viaţa lor.
„S-au certat în timpul cinei care avea loc la reşedinţa unor prieteni şi cearta lor a continuat până a doua zi dimineaţă”, a declarat o sursă pentru revista People. „Amândoi au consumat alcool, deşi nu ar fi trebuit să o facă. Amândoi au suferit în trecut din cauza abuzului de alcool şi au încercat să învingă acest obicei dăunător, însă lucrurile au scăpat de sub control”, a adăugat sursa.
Sheen, în vârstă de 44 de ani, a fost arestat şi încarcerat sub acuzaţiile de agresiune fizică, ameninţări, provocare de pagube şi violenţă domestică, a declarat poliţia din Aspen. Sheen a rămas în închisoarea din Pitkin, Colorado, câteva ore, fiind eliberat după ce a depus o garanţie de 8.500 de dolari.
O nouă audiere în acest caz a fost stabilită pentru 8 februarie.
Poliţia nu a făcut public numele persoanei pe care ar fi agresat-o Sheen. Însă site-ul de ştiri mondene Radar Online indica sâmbătă faptul că actorul a fost arestat după ce şi-a lovit soţia, pe Brooke Mueller, în timpul unui conflict mai încins.
Purtătorul de cuvânt al actorului, Stan Rosenfield, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informaţia, declarând totuşi că cei doi „petreceau Crăciunul” la casa familiei lui Mueller din Aspen la momentul în care starul a fost arestat. Rosenfield a refuzat să facă orice alt comentariu, însă a mai spus: „Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe. Aparenţele şi realitatea pot fi la fel de diferite ca ziua şi noaptea. Ar fi în beneficiul tuturor să nu vă pripiţi cu concluziile”.