„Pe pieţele financiare externe există un sentiment pozitiv, iar acesta a determinat aprecierea leului. Zlotul se situează la nivelurile din ultima şedinţă a anului trecut, după ce în prima parte a zilei s-a apreciat seminificativ, iar forintul câştigă 0,5% în faţa euro”, a afirmat un dealer.
La deschidere, băncile afişau cotaţii de 4,2370 – 4,2400 lei/euro, iar odată cu deschiderea pieţelor din regiune cotaţiile au început să coboare, atingând un minim de 4,2180 – 4,2200 lei/euro.
Ulterior, cotaţiile au urcat uşor, iar în jurul orei 10:30, euro era schimbat pentru 4,2195 – 4,2210 lei, pe volume reduse de transfer.
La jumătatea şedinţei euro era transferat pentru 4,2250 – 4,2300 lei/euro.
În a doua parte a şedinţei, cotaţiile au revenit pe scădere astfel că în jurul orei 16:30 se situau la 4,2170 – 4,2190 lei/euro, minimul zilei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni o rată de referinţă de 4,2265 lei/euro, cu 0,17 bani sub nivelul de la finele anului 2009. Pentru dolarul american, BNR a stabilit o rată de schimb de 2,9401 lei, cu 0,4 bani peste referinţa anterioară, de 2,9361 lei/dolar.
Dobânzile practicate afişate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au crescut de la 8,41% – 8,90% la 8,83 – 9,33%, dealerii explicând acest avans uşor prin faptul că luni a ajuns la scadenţă o operaţiuni repo de 9,47 miliarde de lei, iar BNR a anunţat că nu va injecta alţi bani în piaţă.
Totodată, băncile au urcat foarte uşor şi dobânzile pentru depozitele cu maturitate de o săptămână, la 9,48 – 9,98%.