„Nu este vorba numai despre jurnalişti, e vorba de toate profesiile liberale care sunt plătite prin drepturi de autor. Este o situaţie catastrofală. Nu ştiu dacă s-au gândit exact ce presupune, dacă au făcut o simulare cu privire la ce se va întâmpla. Sincer, nu ştiu nici dacă s-au consultat cu cei din breaslă. Dacă e doar o discuţie, eu zic că ar trebui să se gândească de două ori înainte să ia o decizie”, a declarat Cezar Ion, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR).
Totodată, acesta a precizat că Guvernul ar trebui să discute cu reprezentanţii sindicali ai celor vizaţi, printre care artiştii şi jurnaliştii, pentru a găsi o formulă cât mai bună pentru această lege. „S-a făcut şi evaziune fiscală pe drepturi de autor, fiind plătite servicii ce nu implicau creaţii pe drepturi de autor, ceea ce e o aberaţie. Dar nu rezolvi dând cu barda. Este un domeniu sensibil. Tot domeniul artistic va fi afectat şi nu îşi doresc aşa ceva. Trebuie purtate discuţii cu sindicatele. (…) Dacă reuşesc să găsească o formulă de dialog, eu zic că această măsură trebuie bine cântărită”, a subliniat Ion.
Totodată, acesta a precizat că au mai fost discuţii pe această temă la începutul anului 2009, dar ele au fost sistate.
Guvernul discută ridicarea excepţiei de la plata contribuţiei de asigurări sociale pentru sumele provenite din drepturi de autor şi alte venituri obţinute în baza unor convenţii civile sau contracte de colaborare şi revenirea la plafonul de cinci salarii medii brute al bazei lunare de calcul a CAS.