Prima pagină » Sport » Fostul antrenor al CS Otopeni, Miodrag Jesici, ar putea prelua pe ŢSKA Sofia

Fostul antrenor al CS Otopeni, Miodrag Jesici, ar putea prelua pe ŢSKA Sofia

Antrenorul echipei ŢSKA Sofia, Luboslav Penev, şi-a dat demisia, miercuri, împreună cu întreaga sa echipă tehnică, la conducerea grupării la care evoluează Florentin Petre şi Daniel Pancu putând ajunge fostul tehnician al formaţiei CS Otopeni, Miodrag Jesici, informează novinite.com.
Fostul antrenor al CS Otopeni, Miodrag Jesici, ar putea prelua pe ŢSKA Sofia
13 ian. 2010, 18:22, Sport

Penev şi echipa sa se vor întâlni, joi, cu proprietarul clubului sofiot, Dimitar Borisov, pentru a pune la punct detaliile privind încheierea contractului.

Presa locală sugerează că în locul lui Penev ar putea veni fostul antrenor al echipei ŢSKA, sârbul Miodrag Jesici, cel care în primele şase etape ale sezonului 2008/2009 al Ligii I a pregătit pe CS Otopeni. Jesici a mai pregătit pe ŢSKA Sofia în perioada 2004-2006.

În iulie 2009, Jesici a semnat un contract valabil pe un an cu echipa Al Ittihad (Libia) alături de care a câştigat Supercupa în luna septembrie.

Luboslav Penev a avut interdicţie, la începutul lunii decembrie, de a părăsi Bulgaria, astfel încât nu a putut asista la meciul cu Fulham, din penultima etapă a Ligii Europa. Ministerul de Interne i-a interzis lui Penev să părăsească ţara, începând de la 6 noiembrie, la cererea CI Bank din Burgas, pentru o întârziere a rambursării unei datorii de 2,3 milioane de leva (1,175 milioane de euro).