Prima pagină » Sport » Cristi Borcea, contestat de fani la petrecerea de ziua sa

Cristi Borcea, contestat de fani la petrecerea de ziua sa

Preşedintele dinamovist Cristi Borcea a fost contestat de fani chiar la petrecerea organizată la un hotel din Poiana Braşov cu ocazia împlinirii a 40 de ani.
Cristi Borcea, contestat de fani la petrecerea de ziua sa
17 ian. 2010, 14:28, Sport

„Aniversare fără valoare, invitaţi fără onoare, în timp ce clubul nostru moare”, „Gloriile clubului le îndepărtaţi, în timp ce pe impresar îl idolatrizaţi!”, au fost mesaje scrise de şase-şapte persoane, pe gardul hotelului din Poiana Braşov.

Un echipaj al poliţiei a sosit la faţa locului, iar fanii au fost îndepărtaţi.

La petrecerea de la Poiana Braşov au fost prezenţi printre alţii Gigi Neţoiu, Vasile Turcu, Victor Becali, Cătălin Botezatu, Dumitru Dragomir sau Nicolae Badea.