Prima pagină » Life-Inedit » Anne Hathaway va anunţa nominalizările la premiile Oscar 2010

Anne Hathaway va anunţa nominalizările la premiile Oscar 2010

Actriţa americană Anne Hathaway a fost invitată să anunţe nominalizările la Oscar 2010, alături de preşedintele Academiei de film americane, Tom Sherak, pe 2 februarie, informează organizatorii, citaţi de accesshollywood.com.
Anne Hathaway va anunţa nominalizările la premiile Oscar 2010
27 ian. 2010, 10:36, Life-Inedit

Tom Sherak şi Anne Hathaway vor face publice nominalizările pentru zece categorii principale de premii dintr-un total de 24, în timpul unei conferinţe de presă care va avea loc în dimineaţa zilei de 2 februarie, la sediul din Beverly Hills al Academiei de film americane.

Hathaway a fost nominalizată anul trecut la premiile Oscar pentru rolul din „Rachel se mărită/ Getting Married”. Ea a mai jucat în filme precum „Diavolul se îmbracă de la Prada” şi „Prinţesa îndărătnică”.

Cea de-a 82-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 7 martie, la Kodak Theatre din Los Angeles.