Prima pagină » Life-Inedit » Preşedintele Băsescu a asistat la spectacolul „Stelele Moscovei pe gheaţă” – VIDEO

Preşedintele Băsescu a asistat la spectacolul „Stelele Moscovei pe gheaţă” – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au participat, duminică seară, la spectacolul de patinaj "Stelele Moscovei pe gheaţă 2010", care s-a desfăşurat în Bucureşti, la Stadionul Naţional.
Preşedintele Băsescu a asistat la spectacolul
31 ian. 2010, 22:11, Life-Inedit

Şeful statului a sosit în tribune în jurul orei 19.30, fără a face nicio declaraţie, pentru a asista la spectacolul care a cuprins „Spărgătorul de nuci” şi „Gala Campionilor”.

Preşedintele Traian Băsescu a oferit trei buchete de flori celor care au realizat şi celor care au evoluat în spectacolul de patinaj „Stelele Moscovei pe gheaţă 2010”, declarând, după reprezentaţie, că „a fost o seară foarte frumoasă”.

Întrebat, la final, în jurul orei 22.00, cum comentează „cazul Mutu”, Băsescu a răspuns: „A patinat în seara asta aici?”.

După aceasta, şeful statului s-a urcat în maşină, împreună cu soţia, şi a plecat.

Video Stirileprotv.ro