Peste 35 de artişti din Israel şi din întreaga lume iau parte la Bienala de la Haifa, printre ei numărându-se Christian Boltanski, Chantal Ackerman, Amos Gitai, Micha Ullman. Directorul artistic al Bienalei este Belu Simion Făinaru, artist israelian de origine română.
Din România, participă Dan Perjovschi, Matei Bejenaru, Alexandra Croitoru, Sebastian Moldovan, Ciprian Mureşan şi Victor Man, selectaţi de organizatorii bienalei. Participarea lor este asigurată de ICR Tel Aviv.
Tema acestei prime ediţii a bienalei este conceptul de „casă”, idee care deschide discuţii despre identitate, timp, loc, individualism, într-o epocă a culturii globale, dominată de societatea de consum.
Conceptul de prezentare a Bienalei de la Haifa este unul extrem de original: expunerea în containere de marfă, transportate apoi în alte oraşe-port ale lumii. Containerele de marfă, amenajate special pentru această expoziţie, sunt amplasate în zona Harbor Campus, ce va fi inaugurată cu ocazia bienalei ca arie pietonală a oraşului, aflată la intersectarea principalelor mijloace de transport intern şi internaţional din Haifa.