Prima pagină » Știri externe » Viktor Ianukovici câştigă alegerile prezidenţiale din Ucraina – exit-poll

Viktor Ianukovici câştigă alegerile prezidenţiale din Ucraina – exit-poll

Liderul opoziţiei proruse din Ucraina, Viktor Ianukovici, a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Ucraina, cu un avans de trei până la cinci puncte procentuale în faţa rivalei sale, Iulia Timoşenko, potrivit a trei sondaje realizate la ieşirea de la urne.
Viktor Ianukovici câştigă alegerile prezidenţiale din Ucraina - exit-poll
07 feb. 2010, 20:37, Știri externe

El a obţinut 49,8 la sută din voturi faţă de 45,2 la sută obţinute de premierul Timoşenko, potrivit institutului GfK Ucraina. Potrivit aceluiaşi sondaj, 5 la sută dintre alegători au votat „împotriva tuturor”, opţiune prevăzută de legea electorală.

Ianukovici ar fi câştigat cu 48,7 la sută din voturi faţă de 45,5 la sută pentru Timoşenko, potrivit altor două sondaje comandate de un colectiv de institute independente, între care Fundaţia pentru iniţiative democratice, şi de compania Savik Schuster Studios.