Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a şedinţei BPN al PSD de luni a vizat stabilirea modului de alegere a funcţiilor de conducere în partid.
Surse participante la şedinţă au declarat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele PSD Braşov, Constantin Niţă, a deschis subiectul, propunând votul pe echipe la conducerea partidului.
Aceleaşi surse au arătat că în favoarea acestui vot pe liste s-au pronunţat şi preşedintele PSD Galaţi, Dan Nica, dar şi liderul partidului, Mircea Geoană.
Discuţiile asupra votului pe liste au fost contradictorii, ele devenind aprinse în momentul în care s-a susţinut ideea ca acei social-democraţi care nu sunt „prinşi” în listele unuia dintre candidaţi să nu poată candida.
Opozanţii votului pe liste au întrebat, în acest context, ce se întâmplă cu articolul din Statut care stipulează dreptul de a alege sau de a fi ales, ei susţinând că o astfel de variantă – pe liste blocate, cei care figurează pe o listă să nu poată figura pe alta, iar cei neincluşi în nicio listă să nu poată candida – nu poate fi acceptată.
Sursele citate au arătat că preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a intervenit în discuţii, criticându-i pe susţinătorii votului pe liste – Geoană, Nica, Niţă – şi acuzându-i că vor să privatizeze partidul.
liescu le-ar fi spus membrilor BPN că, printr-o astfel de formulă, a votului pe liste, s-ar „privatiza” PSD, s-ar crea premisele scindării partidului, iar „o gaşcă” şi-ar impune punctul de vedere, devenind dominantă, ceea ce este de neaceptat, potrivit surselor citate.