Potrivit purtătorului de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT), Alex Potcoavă, unul dintre şoferii unui troleibuz care circulă pe linia 15 din Timişoara a fost agresat de un pasager, după ce a refuzat să deschidă, în staţie, uşa din faţă a vehiculului, pentru a-l lăsa să urce pe pasagerul respectiv.
„Şoferul de pe troleibuzul 15 se afla în staţia din zona Poşta Mare. El susţine că vorbea prin staţie cu dispeceratul când un pasager i-a cerut să deschidă uşa din faţă a troleibuzului. Şoferul i-a explicat că acea uşă este doar pentru coborârea pasagerilor, iar atunci bărbatul s-a dus la el şi i-a tras un singur pumn în faţă şi i-a spart şi câţiva dinţi. Apoi, agresorul a fugit”, a spus Potcoavă.
Potcoavă a afirmat că şoferul şi-a continuat cursa, dar, ulterior, din cauza durerilor a anunţat dispeceratul că nu mai poate conduce şi a chemat salvarea.
Purtătorul de cuvânt al RATT a precizat că întregul incident a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în troleibuz şi Regia poate furniza imaginile poliţiştilor, în cazul în care şoferul se decide să depună plângere pentru lovire.
„Pe imagini se vede foarte bine şi momentul în care a fost lovit şoferul şi faţa agresorului, aşa că poliţiştii ar putea să îl identifice foarte uşor. Acum rămâne de văzut dacă şoferul va depune plângere”, a adăugat Potcoavă.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Emil Andrei, a declarat că, până la ora transmiterii acestei ştiri, şoferul nu a pus plângere la Poliţie, dar poate face acest lucru în următoarele 60 de zile.