Creatorul de modă britanic Alexander McQueen, în vârstă de 40 de ani, numit „băiatul rău din moda britanică” pentru creaţiile sale provocatoare, s-a sinucis prin spânzurare în garderoba sa.
Cauza morţii a fost asfixiere şi spânzurare, potrivit anchetatoarei Lynda Martindill. Un oficial din Poliţie a declarat că moartea creatorului de modă „nu este suspectă”, a spus Lynda Martindill.
„A fost găsit un bilet şi este anchetat de poliţie”, a spus Martindill, fără însă a oferi alte detalii. Ancheta privind moartea designerului Alexander McQueen va fi încheiată în 28 aprilie.
Creatorul de modă britanic, care a avut colecţii purtate de vedete precum Sarah Jessica Parker, Nicole Kidman, Rihanna sau Sandra Bullock, s-a sinucis la nouă zile după ce a murit mama sa.
La ultimul său show au fost invitate 1000 de persoane, evenimentul fiind transmis live pe internet.
Moartea creatorului de modă a venit cu doar câteva zile înainte de debutul London Fashion Week şi cu câteva săptămâni înainte de momentul la care acesta ar fi trebuit să-şi prezinte colecţia la Paris Fashion Week, în martie.
Născut în East End-ul londonez, fiu al unui şofer de taxi, McQueen a învăţat meseria de croitor la Savile Row, unde a făcut şi costume pentru prinţul Charles. Între anii 1996 şi 2003, McQueen a primit de patru ori distincţia de cel mai bun designer britanic.